Despre Noi

Despre noi

Suntem o companie formată din mai multe entități, majoritatea activând în sectorul agricol. Începând de la distribuția de echipamente și sisteme de irigații, până la vânzarea de piese de schimb și transport de marfă, ne dorim să fim prima alegere a tuturor fermierilor din România.
Furnizăm un cadru integrat și sinergic pentru managementul, planificarea și coordonarea activităților din cadrul firmelor, concentrându-ne pe îmbunătățirea eficienței operaționale și facilitarea colaborării între diferitele linii de business ale companiei. Prin intermediul acestei abordări, urmărim optimizarea proceselor și funcționarea eficientă a întregului grup.

Suntem responsabili pentru dezvoltarea de noi strategii de business și planuri de investiții pentru entitățile din grup, cu scopul de a le îmbunătăți performanța financiară și de a le spori profitabilitatea.

Identificăm noi oportunități de afaceri și dezvoltăm segmente de business compatibile cu activitățile existente în cadrul grupului, pentru a ne îmbunătăți serviciile și a ne adapta la dinamica pieței.

Prin intermediul structurii tip holding, asigurăm gestionarea eficientă a resurselor comune, cum ar fi echipamentele, personalul și tehnologiile, îmbunătățind astfel productivitatea tuturor entităților din grup.

Avem o echipă experimentată și dedicată, si fiecare membru al echipei Dicor este pregătit să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a tuturor diviziilor existente.

Istoric

Din anul 2011 suntem alături de clienții și partenerii noștri, construind împreună cu ei, cărămidă cu cărămidă, pe baza unei idei simple, dar puternice: dezvoltarea prin colaborare.
2011
Se înființează firma Dicor Land și începe activitatea de distribuție utilaje și echipamente agricole. Deschide primul parc de utilaje agricole în comuna Braniștea, Județul Galați.
2013
Istoric/
Încheiem primul contract important cu un producător mare de utilaje – Maschio Gaspardo. Aceasta este o oportunitate semnificativă pentru noi de a ne dezvolta afacerea și de a consolida relațiile cu clienții noștri.
2014
Ne extindem activitatea prin înființarea diviziei Dicor Parts – o divizie specializată în piese de schimb originale și aftermarket pentru toate tipurile de utilaje agricole.
2015
Istoric/
Am încheiat un parteneriat strategic cu Olimac, unul dintre cei mai importanți producători de mașini de recoltat porumb și floarea soarelui din lume. Acest parteneriat ne-a permis să extindem gama de produse și să ne consolidăm poziția pe piață.
2018
Istoric/
Am devenit unic importator al echipamentelor Irtec, furnizor important de echipamente și sisteme de irigații. Această colaborare ne-a permis să oferim clienților o gamă extinsă de echipamente de irigare de calitate superioară, ușor de utilizat și la un preț competitiv. Am extins și parcul de utilaje de la 15.000 mp la 25.000 mp. Am înființat Dicor Service, o nouă divizie specializată în servicii de punere în funcțiune, mentenanță și reparații pentru utilajele agricole.  
2020
Istoric/
Am diversificat portofoliul companiei prin includerea echipamentelor Pronar, unul dintre principalii producătorii de echipamente pentru agricultură (remorci agricole, pluguri, echipamente pentru prelucrarea fânuluii, jante agricole echipamente municipale). Produsele Pronar se remarcă prin calitate superioară, fiabilitate și performanță excelentă.
2021
Istoric/
Am încheiat un parteneriat de lungă durată cu Lemken, un important producător de echipamente agricole, cu peste 240 de ani de experiență.Compania Lemken produce utilaje agricole care impresionează prin inovație și diversitate și implementează soluții individuale pentru orice tip de fermă.    
2021
Istoric/
Un an plin de evenimente pentru compania noastră: am sărbătorit 10 de ani de activitate prin organizarea primului eveniment Dicor Fest în parcul de utilaje din loc. Braniștea, județul Galați. Parcul  s-a transformat într-un veritabil spațiu expozițional și cei 25.000 de metri pătrați au găzduit standuri dedicate fiecărei companii partenere, prezentări de echipamente agricole, dar și conferințe academice pe teme de actualitate.
2021
Am deschis un nou parc de utilaje în județul Iași, pentru a facilita procesul de prestare servicii/vânzări utilaje și clienților noștri din Nord-Vestul țării.
2022
Se înființează Dicor Holding, cu rolul de a asigura o viziune unitară și de a asigura o strategie comună diviziilor din grup.  
2022
Din dorința de a înțelege mai bine piața locală și preferințele clienților noștri, în acest an, prin Dicor Land am deschis al treilea punct de lucru, în județul Ialomița.
2022
Sprijinim nevoile clienților nostri prin dezvoltarea unei noi linii de business, Dicor Agro, cu scopul de a oferi servicii complete pentru sisteme de irigat fiabile.
2022
Istoric/
Încheiem un parteneriat strategic cu grupul american Valmont Irrigation care, prin brand-ul Valley, este lider mondial în producerea echipamentelor de irigare.
2023
Continuăm extinderea la nivel național prin deschiderea unui al patrulea punct de lucru și parc de utilaje agricole, în Vestul României, în localitatea Remetea Mare, județul Timiș. Inaugurăm un nou concept de magazine Dicor Parts & Kramp, cu peste 10.000 de repere individuale.  
2023
Istoric/
În luna Martie, am înființat Dicor Trans, o nouă divizie/companie ce vizează transportul utilajelor agricole în siguranță la nivel național.
2023
Istoric/
Prin înființarea noii divizii, Dicor Input, ne dorim să completăm gama de produse oferite clienților noștri. Oferim soluții agricole personalizate și inovatoare, cu scopul de a îmbunătății producția fermierilor într-un mod eficient și durabil.  

Echipa

Răzvan Diaconu

Founder&Owner

Founder, Owner al grupului de firme Dicor Răzvan Diaconu, are o experiență de peste 12 ani în antreprenoriat, dezvoltând un business cu cifra de afaceri de cca. 35 mil EUR.
Este un antreprenor definit de viziune, capacitate de adaptare și reinventare, ce promovează inovația și performanța superioară.

Jaydeep Singh

CEO Dicor Holding

Jay aduce cu el o bogată experiență acumulată în diverse poziții pe parcursul a 19 ani de carieră. În această perioadă, și-a desfășurat activitatea în domenii variate, inclusiv comerț, logistică, management de proiect, dezvoltare de afaceri, vânzări, operațiuni și în zona financiar-contabilă.
Cu o carieră care a evoluat prin diferite sectoare, Jay a acumulat expertiză și competențe variate, evidențiindu-se prin adaptabilitate și performanțe remarcabile. Astfel, a ocupat poziții de conducere în companii cu peste 250 de angajați, realizând o cifră de afaceri impresionantă de peste 100 de milioane de euro. El este cunoscut pentru abilitatea sa de a inspira și motiva echipa, creând un mediu propice colaborării. Prin abordarea sa empatică și orientată spre echipă, el reușește să creeze sinergie și să maximizeze potențialul fiecărui membru al echipei.
Cu un istoric solid în conducerea organizațiilor și o abordare strategică bazată pe experiență, Jay se afirmă ca un lider capabil să ghideze echipele către dezvoltare pe termen lung.

Magda Bumbar

Director Executiv Dicor Holding

Magda Bumbar, s-a alăturat companiei în anul 2020, a avut ocazia să cunoască mecanismele de funcționare ale companiei, ocupând posturi din diverse departamente. A coordonat echipa de HR și a participat la proiectele de dezvoltare ale societății. În prezent, este implicată direct în în identificarea de noi linii de business.

Daniel Aurică

CEO Dicor Land

Daniel Aurică, un specialist cu o vastă experiență în vânzări, și-a început cariera alături de noi în funcția de Director Comercial și a demonstrat o înțelegere profundă a pieței agricole. Datorită abilităților excelente de gestionare a relațiilor cu partenerii și clienții companiei, în anul 2022 a promovat în funcția de Director General. Acum este orientat spre dezvoltarea strategiilor de vânzări eficiente, orientându-se spre succesul liniilor de business Dicor.

Silviu Pricop

CCO Dicor Land

Silviu Pricop s-a alăturat companiei în anul 2019, demarând proiectul de dezvoltare al structurii Dicor Parts. Ulterior, la începutul anului 2022, a promovat în funcția de Director Comercial al Dicor Land,și Dicor Agro. Cu un background de peste 13 ani în zona de antreprenoriat și peste 10 ani petrecuți în domenii precum retail, telecomunicații sau industria produselor de lux, a reușit să-și pună amprenta în procesul de dezvoltare accelerată al business-ului.

Elena Ciobănică

CFO Dicor Land

Elena a început colaborarea cu grupul de firme Dicor în anul 2019 și este un profesionist în domeniul contabilității și finanțelor. A avansat în cadrul companiei pe diverse posturi, urmând să promoveze în funcția de Director Financiar. Este acreditată de CECCAR și este interesată de dezvoltarea continuă a abilităților și cunoștințelor în domeniul finanțelor corporative și al taxelor.

Ciprian Lăduncă

Managing Partner LCL Advisory

Ciprian Lăduncă, Managing Partner LCL Advisory, are o experiență semnificativă ca advisor și este membru al consiliilor de administrație în instituții financiare și companii din diverse domenii de activitate. Susținător activ al implementării principiilor de sustenabilitate în România, Ciprian deține poziții de conducere în organizații globale, coordonând programe de responsabilitate corporativă, incluziune financiară și socială și de implementare a bunelor practici de guvernanță corporativă.

Gavril Ștefan

Profesor Universitar

Prof. univ. dr. Gavril Ștefan, Director al Departamentului pentru relaţii cu mediul economic al Universității pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, are un vast portofoliu de activitate, atât în mediul universitar, cât și în mediul antreprenorial. Este una dintre cele mai importante voci privind perspectiva și dezvoltarea afacerilor. Intervențiile sale în cadrul diferitelor evenimente și manifestări științifice i-au adus recunoaștere în domeniul Agribusiness-ului, devenind un important formator de opinii.

Nadir Ali

Partener Ascentor Business Advisors

Nadir Ali este un consultant cu peste 20 de ani de experiență profesională, din care 10 ani în cadrul PwC Romania. A coordonat numeroase proiecte pentru clienți importanți din România și CEE, în diverse domenii precum audit intern, audit financiar, guvernanță, programe anti-fraudă, optimizarea costurilor, optimizarea proceselor de afaceri, suport pentru litigii și expertiză contabilă judiciară. Nadir are experiență importantă și ca membru al consiliului de administrație sau al comitetului de audit în cadrul unor companii listate la BVB. Experiența sa profesională acoperă diverse industrii: producție, telecomunicații, IT, servicii medicale, farmaceutice, agricultură, imobiliare, energie, petrol și gaze etc.

Teofil Dascălu

CEO & Founder Frizon Group

Pasionat de agricultură încă din liceu, Teofil Dascălu şi-a continuat studiile la Facultatea de Agronomie din Iaşi. În 2007, timp de şase luni și-a perfecționat abilitățile de management în SUA și și-a aprofundat cunoștințele la Universitatea Tuscia din Italia. La finalul studiilor, a primit propunerea de a fi manager de fermă în comuna Tătăranu, județul Vrancea, unde a stat aproape trei ani, după care a pus bazele propriei societăți. A început cu 480 ha împreună cu patru operatori și acum exploatează una dintre cele mai tehnologizate ferme din România, de aprox 4600 ha, unde a pus bazele unui sistem de lucru axat pe tehnologii performante și pe eficiență economică. El administrează un holding agricol care reunește șapte societăți comerciale și cinci Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI-uri).

Ana Teodoru

Senior Change Leader

Ana Teodoru este un profesionist în domeniul managementului transformării și dezvoltării organizaționale, cu o experiență de 20 de ani în industria metalurgică. Parte din echipa Dicor Holding din Februarie 2023, Ana utilizează în sinergie expertiza și structura sa, fiind orientată spre eficiență și atingerea obiectivelor. Valorile sale de bază sunt: profesionalism, corectitudine și responsabilitate.

Elena Cârcotă

Financial Controller

Elena Cârcotă, s-a alăturat grupului de firme Dicor în anul 2021 si deține abilități excelente de analiză și interpretare a datelor financiare. De asemenea, are cunoștințe avansate în raportarea financiară și este responsabilă monitorizarea îndepliniri obiectivelor financiare. Ea lucrează strâns cu alte departamente din companie, cum ar fi departamentul de vânzări, departamentul de marketing și departamentul de resurse umane, pentru a asigura alinierea strategiei financiare cu obiectivele globale ale organizației.

Robert Nedelea

Business Developer

Robert Nedelea s-a alăturat companiei la începutul anului 2023 și își concentrează eforturile pe identificarea și dezvoltarea de noi oportunități de afaceri. Este implicat activ în noi proiecte, explorând constant piața și dezvoltând planuri de acțiune pentru a le implementa cu succes. Robert colaborează strâns cu celelalte departamente ale companiei pentru a asigura o comunicare și colaborare eficientă, cât și pentru a verifica dacă toate activitățile sunt aliniate cu obiectivele de business ale companiei.